Negresa cu "faina" de migdale
Este weekend sau chiar o dupa-amiaza linistita? Ar merge chiar si un desert dar, totusi sa fie si sanatos si dietetic???? Am tot cautat si m-am gandit la o negresa simpla si dietetica. Faina de migdale (obtinuta din migdale pisate fin acasa la robot sau se poate gasi chiar in pliculete la supermarket) este tot mai mult folosita in deserturile din ziua de azi. In primul rand nu contine gluten, merge de minune si in alimentatia raw-vegan (tot mai des aud discutandu-se despre acest subiect), este foarte satioasa si de ce sa nu recunoastem… da si o nota mai eleganta desertului nostru!
Ingrediente
- 200 grame de migdale maruntite la robot (sau faina de migdale)
- 2 linguri cacao/ 150 grame ciocolata de menaj neagra
- 4 oua
- un praf de sare
- miezul de la un baton de vanilie (sau esenta daca nu aveti baton)
- 2 linguri indulcitor (ex: sirop de agave, indulcitor pe baza de stevie, xylitol)
- 3 linguri de miere de albine
- 8-10 linguri ulei/unt de cocos/150 gr unt
- 1 lingurita esenta de migdale
- 1/4 cana de apa
- 5-6 curmale
Preparare
- Daca nu aveti faina de migdale, luati 200 grame de migdale si maruntiti la robot cat puteti de bine. Apoi adaugati cacao, indulcitorul (mierea), curmalele fara samburi si taiate marunt, sarea si vanilia.
- Intr-un bol, se mixeaza albusul cu un praf de sare si, separat, galbenusul se amesteca bine cu untul de cocos, cu esenta de migdale si cu ciocolata topita/cacao.... dupa care se amesteca ingredientele uscate cu cele umede.
- In functie de ce fel de indulcitor folositi, va mai fi nevoie sau nu de putin lichid – apa minerala/plata. Eu am folosit un indulcitor praf - stevie), asa ca am adaugat 2-3 linguri apa. Daca folositi in schimb sirop de agave, se poate sa nu mai aveti nevoie de lichid.
- Se pune compozitia intr-o tava de marime medie si se baga la cuptorul preincalzit la 140 grade pentru aproximativ 45-50 minute pana la testul scobitorii.
- Dupa ce se scoate din cuptor, se lasa sa se raceasca bine, iar apoi se orneaza cu putin sirop de agave si fulgi de migdale deasupra (siropul se poate inlocui si cu miere pentru ca migdalele sa stea lipite si mai bine)
Comentarii
Trimiteți un comentariu